De

Cartea bilingvă (în limbile română şi germană) „Mărţişorul: obicei şi legendă / Das Märzchen: Brauch und Legende” prezinta una dintre cele mai frumoase legende româneşti despre mărțişor repovestită pentru copii şi  ilustrată cu imagini pline de surprize amuzante.

 

Autoarea, Despina Leonhard este nascută in Balş, județul Olt şi locuieşte din 1994 în Germania. Este fondatoarea si coordonatoarea pana in 2017 a Şcolii de limbă şi cultură română din München, iar din 2017 a organizatiei non-guvernamentale "Open Minded - Youth Work and Culture Exchange Initiative", susținând constant promovarea valorilor româneşti şi întărirea comunității româneşti. Venind în contact direct cu multitudinea culturală europeană şi internațională, pe care o resimte drept îmbogățire şi şansă, autoarea este o voce activă în dialogul intercultural din cosmopolita capitală bavareză.


 

B: In primul rand va multumim ca ati acceptat dialogul cu noi in calitate de autoare a cartii Martisorul: obicei si legenda / Das Märzchen: Brauch und Legende, editie bilingva româna-germana, pe care cititorii nostri o pot gasi aici: https://buchuria.de/ro/products/martisorul-obicei-si-legenda-das-maerzchen-brauch-und-legende-romana-germana

Ne puteti povesti pe scurt cum a luat nastere ideea cartii Martisorul: obicei si legenda, cum s-a dezvoltat ideea si cum ati realizat cartea, impreuna cu scoala romaneasca?

 

DL: In 2010 baietelul meu, pe atunci in clasa I, a daruit invatatoarei lui un martisor. Din reactia dumneaei am realizat ca obiceiul martisorului este absolut necunoscut in Germania si am propus sa il introducem in programa scolii de limba si cultura din München (www.scoaladeromana.de) . La vremea respectiva insa, literatura despre acest obicei era aproape inexistenta, drept pentru care am inceput sa cercetez eu insami tema, solicitand publicatii de la Biblioteca Academiei din Bucuresti si informatii de la mai multe muzee etnografice si de istorie din Romania. In acest fel, dupa 2-3 ani de munca, am adunat 9 legende ale martisorului, a caror repovestire imi revine.

Impreuna cu elevii si parintii Scolii de romana si in mod special impreuna cu artista Daiana Prundurel, care pe atunci sustinea cursurile de arta plastica in limba romana la noi la scoala, am ales una dintre legende spre a fi ilustrata impreuna cu copiii. Aceasta s-a petrecut in mai multe etape si sub indrumarea mai multor artisti – Daiana Prundurel, Andrea Varga, Geo Goidaci si Ana Enache. Acestia au indrumat copiii sa redea artistic Legenda Martisorului – peisajul si atmosfera acesteia, caracterele principale, detalii de imbracaminte sau arhitectura potrivite legendei si au folosit pentru aceasta modelarea in lut, pictura pe matase, acuarela, grafica digitala si sculptare in lemn. In final, artistele Andrea Varga in 2014 si Ana Enache in 2016 au finalizat in stil propriu ilustrarea si tehnoredactarea cartii.

In paralel, cu parintii si cativa elevi mai in varsta am derulat un adevarat studiu etnografic, reusind sa documentam interviuri despre martisor cu peste 300 de persoane de diverse nationalitati. Cosmopolitismul orasului München, in care peste 40% din locuitori provin din alta tara, ne-a usurat aceasta activitate, insa pot spune ca efortul de munca a fost imens. 

 

B: Ce ati invatat din vasta experienta in organizarea scolii romanesti – este vreo experienta care v-a surprins, vreuna care v-a dezamagit, vreuna care v-a stimulat sa mergeti mai departe?

 

DL: In 10 ani de derulare a Scolii am avut parte de toate genurile de experiente. In mod special m-au ajutat si motivat colaborarea cu Societatea culturala germano-romana Apozitia e.V. www.apozitia.de, sub egida careia proiectul si-a desfasurat activitatea intre 2010-2017. De asemenea, colaborarea lipsita de orice urma de birocratie cu Consulatul General al Romaniei din München si sustinerea financiara primita din 2011 de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni au fost elemente fara de care nu am fi reusit sa oferim activitati de calitatea pe care ne-am dorit-o. Si din partea germana am avut o sustinere decisiva: In anul 2007, Parohia Evanghelica München Freimann mi-a permis sa utilizez spatiile celor doua biserici Michaelskirche si Hoffnungskirche pentru “Ora de romana”, cum s-au intitulat initial intalnirile noastre saptamanale.

Dezamagiri au existat de asemenea si sunt inca dureroase – insa nu cred ca merita amintite.  

 

B: Ce trasaturi comune au avut copiii/tinerii/adultii care au vizitat de-a lungul timpului Scoala de limba si cultura romana? Care credeti ca sunt factorii cheie care ii determina sa frecventeze cursurile scolii? De ce anume sunt in primul rand interesati, ce ii atrage cel mai mult? Care este intervalul de varsta cel mai bine reprezentat?

 

DL: Elevii nostri sunt copii din familii romane sau mixte care doresc sa consolideze personalitatea copiilor lor prin cunoasterea propriilor radacini, dandu-le sansa sa castige experiente proprii cu copii si adulti romani si sa poata accesa cultura romaneasca prin cunoasterea limbii.

Obiectivele Scolii de limba si cultura romana au fost de consolidare a identitatii nationale, creand o legatura emotionala pozitiva cu romanismul, prin activitatile extrem de flexibile si adaptate participantilor. Astfel, daca in primii 2 ani intalnirile saptamanale constau intr-o grupa de joaca in limba romana, pe vreme ce copiii cresteau, am creat oferte diverse, care s-au bucurat de succes si au daruit participantilor atat un sentiment de comunitate, de “acasa” cat si, adesea, mandria de a apartine acestei comunitati.

Printre aceste activitati pot enumera implicarea in procesul de realizare a cartii despre martisor, cursuri de vacanta pe temele “Nicolae Tonitza” si “Constantin Brancusi” cu vernisaj la Consulatul General al Romaniei din München, realizarea a 10 filme de scurt metraj pe tema martisorului in colaborare cu scoala greceasca si scoala bulgareasca din München, realizarea unui cor cu parintii si copiii Scolii de Limba si cultura Romana din München, care sub conducerea dirijoarei Alice Tacu s-a bucurat de un success deosebit si de foarte multe concerte.   

Cursurile clasice de limba romana sunt iubite de copii pana cel tarziu la varsta de 8-9 ani. Cand stresul la scoala obligatorie in limba germana se mareste, elevii vin la scoala de weekend in limba romana doar ca sa isi intalneasca prietenii si, incepand cu 10-11 ani, doar daca au sansa sa experimenteze ceva deosebit.

 

B: Stim ca acum va ocupati de un proiect numit "Open Minded - Youth Work and Culture Exchange Initiative" pentru schimbul si imbogatirea interculturala a tinerilor cu diferite radacini etnice, nu doar romanesti – cum vi se pare ca se identifica acestia din punct de vedere al backgroundului cultural? Credeti ca individualitatile culturale se estompeaza sau dimpotriva, acestea se transforma, imbogatindu-se?

 

DL: “Open Minded – Initiativa pentru tineret si interculturalitate” este intre timp o organizatie non-guvernamentala inregistrata Open Minded e.V..

Prin activitatea la Scoala de romana am inregistrat dorinta primilor nostri elevi, intre timp deveniti adolescenti, de a purta un dialog activ cu prieteni si vecini care au aceleasi interese, dar nu stiu, eventual, limba romana. Astfel, 2 dintre elevii Scolii de romana au infiintat in 2015 trupa muzicala The Green Beans, www.thegreenbeans.de, care ne-a delectat la concertele de Anul Nou ale Scolii de limba si cultura romana in 2015, 2016 si 2017. Membrii acestei trupe muzicale sunt insa din Romania, Germania si Franta, la un moment dat aveau si un saxofonist din SUA.

“The Green Beans” este un proiect sustinut de catre Open Minded e.V., care exemplifica imbogatirea vietii de zi cu zi prin interculturalitate inteleasa drept curiozitate pentru lipsa de prejudecati fata de alte etnii.

Individualitatile culturale se dezvolta in functie de cum le permitem noi – indivizi, familii, comunitati, natiuni. Cu cat cunoastem mai mult, cu atat se relativizeaza importanta unor detalii sau limite care in alte circumstante ar putea conduce la conflicte, suparari, razboi… Educatia interculturala, exercitiul respectului pentru alt mod de gandire si de exprimare a emotiei, sunt un instrument important pentru sustinerea pacii si evitarea conflictelor.

Accesul la mai multe culturi, mai ales cu usurinta cu care are loc acesta prin digitalizare, internet si globalizare, poate parea mai ales pentru noi, romanii crescuti in Romania izolata international in perioada comunista, amenintator. Insa daca privim natiuni cum sunt Germania, Anglia, Italia, Franta, care au avut din totdeauna granitele deschise, vom realiza ca nu trebuie sa ne fie teama de schimbul cultural.

Asa cum povesteste sotul meu, nascut intr-un orasel mic din Bavaria: in urma cu 30 de ani bucataria germana nu cunostea vinetele – acestea au venit in Germania cu valul de imigranti italieni. “Astazi ar fi o pierdere sa ne imaginam ca renuntam la ele”, spune el.      

 

B: Care este, dupa parerea dvs, atitudinea germanilor vis-à-vis de proiectele intiate de comunitatea romanilor de aici? Dar cea a romanilor? Ati gasit deschidere si interes, v-ati lovit de obstacole?

 

DL: In München germanii sunt extrem de primitori si am simtit totdeauna sprijinul lor, atat institutional cat si in vecinatate, in studiu sau la serviciu. Este foarte probabil ca acest fenomen sa fie specific pentru orasele mari – ca si in Romania, orasele mici si satele avand comunitati mult mai conservatoare.

 

B: Ce urmeaza? Pe langa legenda martisorului, v-ati gandit sa scrieti (si astfel sa faceti cunoscute) si despre alte traditii si obiceiuri romanesti? Ce feedback ati avut din partea cititorilor?

 

DL: Cititorii cartii mele mi-au facut bucuria recenziilor de cinci stele; mi se intampla sa primesc mesaje via social media sau, cateodata, sa sune cate un adult la usa si sa imi multumeasca pentru timpul pentrecut cu cartea mea si propriii copii. Acest feedback pozitiv imi aduce multa bucurie.

O singura persoana a criticat faptul ca am ales tema martisorului si nu alte obiceiuri romanesti – insa personal pot scrie doar despre ceea ce ma atinge emotional. De aceea nici nu planuiesc un alt studiu etnografic, deoarece in anii copilariei mele nu am trait cu intensitate alte obiceiuri romanesti.

 

B: La final, pe langa invitatia la lectura, daca aveti un mesaj pentru nou inaugurata noastra librarie si cititorii ei

 

DL: Sunt impresionata de initiativa dumneavoastra, cu atat mai mult cu cat observ cu regret tendinta certa a oamenilor de a se lasa distrasi de varietatea vietii reale si virtuale, gasind tot mai rar timp si muza pentru citit.

 

Va felicit pentru initiativa si va doresc din toata inima MULT SUCCES!

 

Folosim cookies pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună. Prin continuarea navigării, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Aflați detalii aici